Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii la evaluarea naţională. Vezi aici ce subiecte au primit elevii la proba de limba română

Publicat in Adevarul, luni 20 iunie 2011 ·

Peste 5000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au trecut astăzi prin febra primei probe a evaluării naţionale. Miercuri urmează proba de matematică.

Examenul a început la ora 9.00 şi a durat trei ore. La primul subiect, elevii au avut de făcut o analiză stilistică a unui fragment la prima vedere din basmul „Rodul tainic" de Ioan Slavici.

În plus, candidaţii au mai avut de rezolvat şi alte câteva cerinţe care le verificau cunoştinţele gramaticale. Ultima cerinţă a acestui punct a fost realizarea unei scurte compuneri în care să demonstreze fragmetul primit aparţine unui basm.

La punctul al doilea, elevii au primit un text sţiinţific, dintr-o enciclopedie pe care au fost nevoiţi să îl analizeze morfologic şi sintactic. În final, au trebuit să facă o compunere în care să descrie „un tablou impresionant din natură, real sau imaginar".

Primul subiect este cotat cu 42 de puncte, iar al doilea, cu tot cu compunerea despre natură, are 36 de puncte. Se mai acordă 12 puncte pentru punctuaţie, ortografie, caligrafie şi aşezarea în pagină,iar 10 puncte sunt din oficiu.

În funcţie de notele pe care le vor obţine la teste evaluării naţionale, elevii vor putea intra la liceul dorit. Media generală a notelor obţinute la evaluare vor reprezenta 50% din media finală a admiterii. Celelalte 50 de procente le reprezintă media anilor de gimnaziu. Probele evalurării sunt susţinute de elevi chiar în şcolile unde au învăţat.

Calendarul următoarelor probe

Următoarea probă pe care o vor susţine elevii va fi cea de Limba şi literatura Maternă, programată pentru mâine, 21 iunie, la care vor participa doar elevii care au studiat în limba maternă. Pe 22 iunie, miercuri, elevii vor susţine proba la matematică.

Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 24 iunie, iar cele finale, după corectarea contestaţiilor, pe 27 iunie.

Prima etapă a admiterii la lice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 14 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 29 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 52 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°