Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost presiuni asupra fotbaliştilor naţionalei! Lucescu: "Şase jucători au fost contactaţi, au fost provocaţi! "

Publicat in Pro Sport, luni 20 iunie 2011 · ·

Răzvan Lucescu vorbeşte cu cărţile pe faţă pentru prima dată dela plecarea forţată de la naţionala României. El atinge subiectegrele, discută despre mentalitatea fotbaliştilor români, facelumină în "cazul Mutu" şi în "cazul Chivu" şi clarifică aşa-zisulconflict cu Hagi.

Tocmai aţi încheiat un mandat la naţională. Cum l-aţicaracteriza, e un eşec sau un succes?

Nu e în niciun caz un eşec. Atât timp cât echipa naţională areşanse de calificare şi, pe lângă aceste şanse, au mai fost aduşifoarte mulţi jucători, dintre care mulţi tineri, n-are cum să fieconsiderat un eşec. Poate că cineva s-ar fi aşteptat să devenimcampioni europeni, era foarte greu acest lucru, nu am ajuns încă laturneul final. Fotbalul nostru, ca întreaga societate, este într-unmoment dificil şi sigur că lucrurile merg greu. Din cauza faptuluică nu a existat o strategie bine pusă la punct, probabil şi dincauza conducătorilor din fotbal care au pus mâna pe cluburi şi caren-au avut ca scop decât să-şi satisfacă interesele personale, n-aumai fost atraşi copii foarte mulţi la fotbal. Există o mentalitatecare nu ajută fotbalistul român, poate cauzată şi de o lipsă deeducaţie. Şi aici mă refer şi la ceea ce primesc la şcoală, şi laceea ce primesc la nivelul copiilor şi juniorilor, dar şi la ceeace văd şi urmează ca exemplu în Liga I.

Sunt tineri fotbalişti care se reped cu primii banicâştigaţi în barurile de fiţe şi apar pe prima pagină atabloidelor. La mentalitatea asta vă refereaţi?

Şi la asta. Probabil că această mediatizare nu face decât rău,pentru că sunt foarte mulţi copii care provin din familii simple,care au obligat copiii să renunţe la şcoală, tocmai văzând înfotbal posibilitatea unei ieşiri foarte rapide din sărăcie.Exemplele pe care le urmează sunt cele care sunt mediatizate. Ideeaunui astfel de copil este că, pentru a fi fotbalist, trebuie să-şicumpere o maşină

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°