Din anul 2005, Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon" nu a văzut niciun leu din partea autorităţilor locale.
Deşi în România există o Lege 95, a spitalelor, prin care autorităţile locale sunt chemate să contribuie la finanţarea spitalelor, fie că este vorba de reparaţii, utilităţi dau dotări, la Focşani diriguitorii fondurilor publice par să ignore acest lucru.
Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon", este ocolită de şase ani de mai marii judeţului, care evită să scoată bani de la puşculiţă publică pentru binele sănătăţii, aşa cum fac la paranghelii.
Asta în condiţiile în care se ştie că terenul şi clărirea spitalului se află în administrarea Consiliului Judeţean.
„Din 2005, când am inaugurat Unitatea de Primire Urgenţe, la care Consiliul Judeţean a contribuit cu 350.000 de lei, nu am mai primit niciun ban. Primăria nici atât nu ne-a băgat în seamă, cu toate că toţi focşănenii se tratează aici. La spitalul din Moineşti, care este mai mic, Primăria alocă anual 9 milioane de lei, adică exact cât avem noi datorii acum", ne-a declarat dr. Nicolae Moise, managerul Spitalului „Sf. Pantelimon".
Mai mult decât atât, Nicolae Moise spune că instituţia pe care o conduce a fost somată de Consiliul Judeţean să-i restituie banii încasaţi din 2008 şi până în prezent, cu tot cu penalizări, pe chiriile de la cei care şi-au deschis afaceri în chioşcurile din curtea spitalului.
„Curtea de Conturi a impus Consiliului Judeţean să recupereze aceşti bani, care constituiau venituri pentru spital. Din chirii se adună lunar 400 de euro, iar acum ni se cere să-i restituim din 2008 la zi", mai spune managerul spitalului, care negociază acum cu Consiliul Judeţean pentru a considera banii ca şi contribuţie la finanţarea spitalului.
Vrancea şi Olt sunt singurele judeţe din ţară care nu au contribuit nici măcar