Cel putin sapte persoane au fost ucise, sambata noaptea, intr-un atac NATO asupra capitalei libiene, Tripoli.
NATO a recunoscut ca tintise de fapt un obiectiv militar si ca atacul asupra civililor a fost o eroare, relateaza rt.com.
"Tinta era un obiectiv militar cu rachete. Totusi, s-a dovedit ca o arma nu a lovit tinta prevazuta si o eroare a fost posibila in sistem, ducand astfel la victime civile", au precizat, duminica, reprezentantii NATO printr-un comunicat de presa.
Cartierul Souk Al-Juma din Tripoli a fost trezit, sambata noaptea, de o explozie puternica, mai multe cladiri cu trei etaje fiind distruse.
Potrivit rapoartelor initiale, in zona aveau resedinta patru familii care insumau 12-14 membri. Cel putin sapte persoane au fost ucise, altele fiind date disparute.
Desi operatiunile de salvare au inceput imediat, autoritatile sunt sceptice in legatura cu sansele de supravietuire ale celor aflati sub daramaturi.
Purtatorul de cuvant al Guvernului libian, Moussa Ibrahim, le-a spus jurnalistilor ca noua persoane au fost ucise in atacul NATO si 18 persoane au fost grav ranite.
Cel putin sapte persoane au fost ucise, sambata noaptea, intr-un atac NATO asupra capitalei libiene, Tripoli.
NATO a recunoscut ca tintise de fapt un obiectiv militar si ca atacul asupra civililor a fost o eroare, relateaza rt.com.
"Tinta era un obiectiv militar cu rachete. Totusi, s-a dovedit ca o arma nu a lovit tinta prevazuta si o eroare a fost posibila in sistem, ducand astfel la victime civile", au precizat, duminica, reprezentantii NATO printr-un comunicat de presa.
Cartierul Souk Al-Juma din Tripoli a fost trezit, sambata noaptea, de o explozie puternica, mai multe cladiri cu trei etaje fiind distruse.
Potrivit rapoartelor initiale, in zona aveau r