Piaţa de retail constănţeană este controlată de firme franceze şi germane. Investiţiile masive, stopate câţiva ani din cauza crizei, au fost reluate. Două mari proiecte, care aduc sute de locuri noi de muncă, sunt în derulare.
Cel mai recent a fost anunţat de francezii de la Auchan, al doisprezecelea lanţ comercial din lume, cu o cifră de afaceri de 42,5 miliarde euro. Aceştia investesc circa 20 de milioane în magazinul cu cea mai mare suprafaţă de vânzare din Constanţa, 12.000 mp, care va fi amplasat în cadrul centrului comercial Maritimo Shopping Center, şi angajează aproape 400 de persoane (campania de recrutare este în toi). Deschiderea va avea loc după luna august, dar conducerea nu a putut comunica o dată exactă. Şi francezii de la Cora anunţă iminenta deschidere a unui magazin, în City Park Mall, dar şi o investiţie proprie, în zona Pod Butelii, care va fi însă finalizată peste mai bine de un an. „La Constanţa deschidem primul magazin în proprietate", a declarat Tiberiu Dăneţiu, director de marketing al Auchan.
Şi Cora a cumpărat terenul pe care îşi construieşte magazinul, ceea ce înseamnă că marile firme de retail vin în Constanţa cu gândul de a sta mult timp. „O investiţie de acest gen se amortizează în 7-10 ani", a completat Dăneţiu. În Constanţa au demarat şi lucrările de construcţie a unui magazin Lidl (Germania), dar stadiul este încă incipient.
Germanii, deschizători de drum
Primii care au mizat pe piaţa locală sunt germanii de la Metro Group, cu o cifră de afaceri de 67 miliarde de euro în 2010. Magazinul de tip cash and carry, inaugurat înainte de anul 2000, a revoluţionat piaţa. La un moment dat, acesta avea cele mai mari vânzări pe metru pătrat din întreaga reţea de magazine Metro din întreaga lume. Conducerea grupului nu a ezitat să se extindă, astfel că în Constanţa a apărut un al doilea magazin