Supuse unor diverse presiuni, de la încălzire la pescuitul excesiv, oceanele prezintă simptome îngrijorătoare, identice cu cele din precedentele faze de extincţie masivă suportate de Terra, avertizează un grup de experţi într-un raport dat publicităţii luni.
După ce au luat în considerare efectele cumulate ale tuturor acestor presiuni, 27 de experţi din şase ţări, care s-au reunit, în aprilie, la Universitatea Oxford şi al căror raport reprezintă sinteza activităţii desfăşurate, scot în evidenţă un tablou deloc liniştitor, transmite Agerpres.
“Rezultatele sunt şocante”, a spus pe scurt Alex Rogers, director ştiinţific al Programului internaţional asupra stării oceanelor (IPSO). “Când am luat în considerare efectul cumulativ al acţiunilor suportate de oceane din partea omenirii, ne-am dat seama că efectele sunt cu mult mai grave decât realizase fiecare în parte”, a mai afirmat el.
Grupul de experţi a concluzionat că “suprapunerea presiunilor exercitate creează condiţii ce se regăsesc cu ocazia fiecăreia dintre precedentele extincţii în masă de pe Terra”.
În cursul ultimelor 500 de milioane de ani, au avut loc cinci extincţii în masă cauzate de calamităţi naturale, în cursul cărora peste 50 la sută din speciile existente au dispărut.
Printre semnalele cele mai îngrijorătoare se află încălzirea oceanelor şi creşterea acidităţii ce atrag după sine hipoxia (diminuarea nivelului de oxigen). “Sunt trei factori regăsiţi cu ocazia fiecărei extincţii în masă din istoria Terrei”, au afirmat experţii în raport.
Cercetătorii atrag atenţia că, în prezent, nivelul de carbon absorbit de oceane este deja cu mult mai ridicat decât în epoca ultimei extincţii în masă a speciilor marine, în urmă cu circa 55 de milioane de ani, atunci când aproximativ 50 la sută din anumite grupuri de animale trăind în adâncuri au fost exterminate.
“Noi cercetări su