Copiii cu malformaţii congenitale la inimă vor putea fi operaţi din toamnă la Bucureşti, iar intervenţiile, ca şi investigaţiile medicale care le preced, vor putea fi transmise în afara ţării, pentru a se primi consultanţă, în cazurile mai complicate. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
În cadrul noului departament de cardiochirugie de la Spitalul "Marie Curie" din Capitală se vor putea opera, pentru prima dată în Bucureşti, copii cu malformaţii congenitale cardiace. Pentru cazurile mai complicate se va putea folosi şi un aparat de telemedicină, care va permite medicilor să comunice cu specialişti din afara ţării.
Sute de copii mor cu zile
În România, peste 1.000 de copii se nasc în fiecare an cu malformaţii ale inimii, dar cei mai mulţi nu pot fi operaţi, ci sunt transferaţi la clinici de specialitate din afara ţării, dacă mai trăiesc.
Din septembrie însă, Spitalul de copii "Marie Curie" din Bucureşti va avea aparatura necesară pentru a putea salva o parte dintre aceşti copii. "Este o povară pentru noi medicii că nu avem posibilitatea să operăm copiii cu malformaţii congenitale cardiace, nici măcar cazurile frecvente şi fără nimic deosebit. Prin intermediul acestui nou departament vom putea opera 200-300 de copii pe an, în condiţiile în care avem şase paturi la terapie intensivă", a spus pentru EVZ Cătălin Cîrstoveanu, medic specialist neonatologie la "Marie Curie".
În plus, medicii români vor putea să se consulte cu specialişti din străinătate prin videoconferinţe, cu ajutorul unui aparat care permite practicarea telemedicinei, donat azi de Spitalul "Massa-Carrara" din Italia.
Julieta, primul copil care a testat sistemul de telemedicină
Julieta a fost supuză azi unei ecografii cu noul aparat de la departamentul de cardiochirurgie, iar cazul ei a fost discutat de medicii români cu cei din Italia prin intermediul teleme