Preşedintele organizaţiei PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a prezentat luni, 20 iunie, punctul de vedere al PSD privind problema reorganizării administrativ – teritoriale a României. „Credem că a fost aruncată această bombă de către preşedintele Traian Băsescu cu desfiinţarea judeţelor, cu regiuni asumate printr-o răspundere a unui Guvern, fără consultare, fără respectarea minimelor elemente constituţionale. Probabil că Băsescu se gândea că, Constituţia prin care vrea să-şi facă singur o ţară pentru el, ar urma să treacă. Şi mă bucur că la Curtea Constituţională, acest proiect a eşuat, este o dovadă că până şi cei care au votat politic în CCR, şi-au dat seama că nu pot să meargă până acolo”, a precizat Alexandru Frătean.
Referendum în judeţul Mureş
Potrivit lui Frătean, Uniunea Social Liberală a luat decizia de a organiza în fiecare din judeţele României un referendum, conform legilor în vigoare. În prezent se află în faza de promovare a unei hotărâri Consiliului Judeţean Mureş, iniţiată de toţi consilierii judeţeni ai USL Mureş, 14 în total, în vederea organizării unui referendum în această vară, în judeţul Mureş, cu întrebarea: „Dacă sunteţi de acord cu iniţiativa preşedintelui Băsescu de desfinţarea judeţului Mureş?” „Suntem în faza de a colecta semnăturile tuturor celor 14 consilieri judeţeni, şi în următoarele zile, când aceste semnături vor fi adunate, va fi depus acest proiect de hotărâre şi solicitarea de a pune pe ordinea de zi, a şedinţei CJ organizarea acestui referendum”, a menţionat Frătean.
Brişcaru, pole position
În ce priveşte USL Mureş, preşedintele PDS Mureş s-a declarat mulţumit de activitatea acesteia, în prezent fiind aproape finalizate toate candidaturile de primari pentru toate comunele din judeţ, iar pentru candidaturile pentru oraşe şi municipii, ele să fie finalizate cel târziu în luna septembrie. De asemenea