Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania: Un marş al indignaţilor a pornit de la Valencia în direcţia Madrid

Publicat in Jurnalul, luni 20 iunie 2011 ·

Un marş al “indignaţilor” a părăsit, luni, Valencia, pentru a parcurge 500 de kilometri în 34 de zile şi a ajunge, la 23 iulie, la Madrid, a anunţat mişcarea organizatoare, a doua zi după o manifestaţie amplă, care a adunat cel puţin 200.000 de persoane în întreaga Spanie, relatează AFP.

Acest marş de 34 de zile dă startul viitoarei etape a mobilizării “indignaţilor”. Alte grupuri vor porni din alte oraşe, printre care Barcelona la 25 iunie şi Cadix, la 23, şi se vor îndrepta spre Madrid, pentru o nouă manifestaţie la 24 iulie.

Grupul pornit din Valencia intenţionează să traverseze 29 de oraşe şi sate, unde vor fi organizate adunări populare pentru a face cunoscută indignarea pe întreg teritoriul ţării, aşa cum mişcarea de protest se întinde la nivel internaţional, reiese dintr-un comunicat al mişcării “Acampada Valencia”.

Duminică, cel puţin 200.000 de persoane, potrivit estimărilor presei şi pentru unele localităţi ale cifrelor poliţiei, au manifestat în Spania în cadrul primei mari mobilizări a mişcării “indignaţilor”, care a fost creată acum o lună, contra şomajului şi a crizei economice.

La Madrid, o mulţime estimată la 40.000 de persoane s-a îndreptat spre Plaza de Neptuno, din apropierea Parlamentului, scandând că nu doresc să plătească “această criză”.

La Barcelona, al doilea oraş ca mărime al ţării, manifestanţii au fost în număr de 50-70 de mii, potrivit estimărilor poliţiei şi ale primăriei.

Ţintele au fost în special pactul de stabilitate din zona euro şi imperativele de rigoare bugetară, oamenii politici acuzaţi de corupţie şi că nu îi ascultă pe cetăţeni, precaritatea socială, şomajul-record, de 21,29% care afectează ţara.

Un marş al “indignaţilor” a părăsit, luni, Valencia, pentru a parcurge 500 de kilometri în 34 de zile şi a ajunge, la 23 iulie, la Madrid, a anunţat mişcarea organizatoare, a doua zi după o mani

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 24 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°