"Am spus la un moment dat că vreau să îmi fac o operaţie estetică la nas, pentru că este prea mare, dar am zis în glumă, nu am de gând să îmi fac nicio intervenţie chirurgicală de acest gen", a declarat Radu Vâlcan, la "PoveŞTIRI de noapte".
Auzind acestea, iubita lui Vâlcan, Adela Popescu, a spus că ea este cea care şi-a operat nasul, pentru că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru îndreptarea unei deviaţii de sept. "Radu a zis că se operază şi mi-am operat eu nasul, pentru că aveam o deviaţie de sept. E amuzant că el a zis asta şi cea care a trecut la fapte am fost eu", a zis râzând roşcata.