Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baconschi la RFI: Ungaria ne-a privit puţin de sus

Publicat in rfi, luni 20 iunie 2011 ·

Oficialii din Ungaria trebuie să dea dovadă de "reţinere, luciditate, bun simţ regional şi bună vecinătate, astfel încât să nu stricăm ce am construit". O spune la RFI ministrul român de Externe, Teodor Baconschi. Precizarea sa vine după ce un vicepremier de la Budapesta a criticat planul de reorganizare administrativ-teritorială a României.

Teodor Baconschi declară în contextul tensiunilor cu Ungaria pe tema reorganizării administrativ-teritoriale că în general "convocarea unui ambasador la sediul MAE denotă o anumită crispare, o anumită tensiune. El e invitat la un nivel de lucru, de obicei, director de spaţiu şi nu la nivelul conducerii ministerului, tocmai pentru a sublinia că e vorba de un moment de răceală. Dincolo de procedurile diplomatice, astea sunt nişte împrejurări pasagere".

Ministrul de Externe spune că şi-a exprimat dorinţa "de a lucra onest pentru parteneriatul strategic româno-ungar" şi se aşteaptă ca "şi de la Budapesta să existe reţinere, luciditate, bun simţ regional şi bună vecinătate, astfel încât să nu stricăm ce am construit". Fără "reacţii emoţionale" în relaţia cu Ungaria

Teodor Baconschi nu vrea "reacţii emoţionale": "Tocmai pentru că trebuie să avem explicaţii cu partenerii noştri şi în primul rând cu opinia publică internă, nu e nevoie de reacţii emoţionale, precipitate, de hiperbole şi de exagerări, care să încingă inutil atmosfera".

"Noi ne simţim confortabil ca populari europeni, avem aceeaşi apartenenţă politică şi suntem două Guverne de dreapta reformiste (…). Ei rămân parteneri cât se poate de fiabili, cu condiţia ca astfel de inflamări retorice să nu intoxice zadarnic climatul dintre noi", continuă Teodor Baconschi.

Şeful diplomaţiei române crede că "Ungaria ne-a privit puţin de sus, pentru că ne-a luat-o înainte în procesul de integrare europeană". Teodor Baconschi, în dialog cu Luca N

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 20 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°