Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Spitalele nu vor supravieţui fără sprijinul autorităţilor locale

Publicat in Adevarul, luni 20 iunie 2011 ·

Unităţile spitaliceşti din Brezoi, Horezu şi Drăgăşani primesc anul acesta cu 50% mai puţini bani ca anul trecut. Pentru a putea funcţiona în continuare este nevoie de ajutor din partea autorităţilor locale, a primăriilor sau a Consilului Judeţean.

Situaţie dezastruoasă în sănătatea vâlceană. Trei spitale orăşeneşti riscă să nu îşi mai poată primi pacienţii din cauza lipsei banilor pentru medicamente şi aparatură medicală. Fondurile care vor fi alocate în acest an spitalelor, vor fi diminuate cu 50% faţă de anul trecut. „Unităţile medicale din Brezoi, Drăgăşani şi Horezu nu vor reuşi să supravieţuiască fără sprijin financiar din partea autorităţilor locale", precizează Rodica Mărginean, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea. Sumele repartizate nu vor putea să acopere decât pentru câteva luni cheltuielile cu salariile, medicamente şi utilităţi. „Este o situaţie foarte dificilă. Foduri la Primărie nu prea avem. La Spitalul din Horezu vin pacienţi din toate comunele limitrofe şi era o soluţie ca mai multe primării să contribuie cu bani pentru spital. Nu ştiu până la urmă ce soluţie vom adopta pentru a rezolva această problemă", a declarat Constantin Niţu, primarul din Horezu.

Contractul cu CAS-ul nu aduce bani suficienţi

La începutul lunii iulie, managerii spitalelor urmează să semneze contractul cadru pe 2011 cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Însă spitalele din Drăgăşani, Horezu şi Brezoi, clasificate recent în spitale de categoria a IV-a, vor avea o finanţare mai slabă, găsindu-se în imposibilitatea de a funcţiona doar în baza contractului semnat cu Casa de Asigurări de Sănătate. „Cel mai rău este tot pentru noi, oamenii simpli, cu pensii mizerabile, care avem nevoie de tratament lunar. În spitale nu mai găseşti de niciunele, toată medicaţia trebuie să o cumperi. Este foarte grav ceea ce se întâmplă cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 32 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°