Diplomaţi români de la Budapesta şi jurnalişti unguri comentează recentele incidentele diplomatice dintre Budapestqa şi Bucureşti, pe tema reorganizării teritoriale a României. Pe ungurii de rând nu-I interesează regionalizarea României, “o problemă de viaţă şi de moarte pentru minoritatea maghiară din România”, aşa cum spunea vicepremierul ungar Zsolt Semjen .
Mihaela Pop, adjunct al şefului de misiune al ambasadei române în Ungaria a calificat Guvernul condus de premierul Viktor Orban drept ,,un guvern tânăr, de atitudine, care vrea să pună punct criticilor la adresa sa". „În Ungaria, există o disciplină de partid (în Fidesz, n.r.) şi administrativă extraordinară, la limită cu o centralizare excesivă", a declarat Pop. „Este un guvern care are o majoritate de două treimi în Parlament, care îşi permite să te lase să aştepţi", a declarat ea, amintind că oficialii unguri răspund uneori mai greu la solicitările ambasadei române. Pop a amintit de susţinerea Ungariei pentru aderarea României la Schengen, dar a fost destul de dură în privinţa declaraţiilor privind reorganizarea administrativă a României făcute de oficialii de rang înalt de la Budapesta.
Guvernul maghiar dă declaraţii pe unde apucă
,,Dezbaterea privind reorganizarea teritorială în opt regiuni a avansat repede la Bucureşti şi a început imediat ping-pongul declaraţiilor între România şi Ungaria", a declarat diplomatul. „Noul Guvern de la Budapesta este extrem de spontan. Ei vor să fie mereu pe fază şi de aceea fac declaraţii pe unde apucă", a comentat Pop declaraţia vicepremierului ungar Zsolt Semjen.
Diplomatul român a mai apreciat că ,,relaţiile româno-ungare au un potenţial sensibil" şi că în cadrul lor ,,vor exista mereu lucruri bune, mai puţin bune şi foarte rele". ,,Problema în relaţiile româno-ungare este să nu afectăm ceea ce s-a făcut până acum. Există riscul ca o declara