Vasluiul are bani, vrea să cumpere jucători, dar este cu mâinile legate, după ce forurile europene i-au niterzis să mai facă transferuri.
FIFA le-a interzis moldovenilor să facă transferuri timp de un an, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a dat dreptate lui Ljubinkovici în procesul cu formaţia patronată de Adrian Porumboiu. Această situaţie neplăcută pentru galben-verzi le-a mai tăiat din elan în ceea ce priveşte noul sezon.
„E greu să faci performanţă fără să aduci întăriri, în condiţiile în care rivalele noastre fac transferuri pe bandă rulantă. Vom avea un an greu şi foarte solicitant. Avem în lot fotbalişti de valoare, însă ne mai trebuie vreo trei jucători ca să acoperim toate posturile. Din păcate, până la iarnă nu putem face achiziţii şi trebuie să ne împăcăm cu gândul ăsta. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem", a declarat antrenorul Viorel Hizo.
Adailton, cea mai valoroasă achiziție
Pe vremea când putea face transferuri, finanţatorul Adrian Porumboiu a făcut toate eforturile să aducă jucători valoroşi cu care să se poată bate oricând cu marile forţe ale fotbalului românesc. Totuşi, dintre toţi jucătorii pe care îi are sub comanda sa, „Dulăul" a fost impresionat, în mod special, de unul.
„Dintre toţi jucătorii care au venit la Vaslui în utimul an, Adailton este singurul care a confirmat. Să ştiţi că şi el a avut evoluţii inconstante. Cu actualul lot, şansele sunt mici să ne batem pentru Liga Campionilor, dar aici intervine şi norocul. Eu sunt sceptic în privinţa calificării în grupe", a ţinut să precizeze tehnicianul de 64 de ani.
Pentru Porumboiu, Liga e un vis interzis
FC Vaslui are interdicţie la transferuri încă jumătate de an, dar Adrian Porumboiu speră ca cei de la TAS să schimbe decizia. La fel ca Viorel Hizo, nici finanţatorul moldovenilor nu este foarte încrezător în şansele formaţiei sal