Un bărbat din Şieu Sfântu şi-a pierdut viaţa aseară lovit de fulger în timp ce păzea o turmă de bovine. Un copil de 11 ani, care se afla împreună cu bărbatul este internat în Spitalul Judeţean
Furtuna puternică ce a lovit ieri judeţul a făcut şi victime. Un bărbat de 68 de ani, Mihaly P, păstor la turma de bovine a satului Şieu-Sfântu a fost lovit de un fulger şi a murit pe loc. Băiatul care-l însoţea pe păstor, Florin B, de 11 ani a alertat poliţia „Minorul Florin B. de 11 ani, împreună cu Mihaly P, s-au adăpostit de furtună la marginea pădurii, iar bărbatul a fost străpuns de un fulger, s-a prăbuşit la pământ şi a decedat", spune purtătorul de cuvânt al IPJ B-N, subinspector Antonela Gorgan. Copilul , despre care se credea că a fost atins şi el de fulger a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, însă medicii au constat că a făcut doar un atac de panică. „Băiatul este în continuare internat în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean. Nu a fost lovit de fulger, însă a făcut un episod de panică, după ce a văzut un om murind lângă el", explică directorul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Mircea Buta.
Bărbatul care a murit aseară era căsătorit şi avea în grijă de soţia sa, paralizată de mai multă vreme.
Cercetarile continua de Postul de Politie Sintereag.