Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania face compromisuri care să permită implicarea investitorilor privaţi în ajutarea Greciei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 iunie 2011 ·

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de finanţe, intenţionează să propună Băncii Centrale Europene (BCE) un compromis care să permită implicarea investitorilor privaţi în cel de-al doilea pachet de salvare pentru Grecia.

Planul lui Schaeuble presupune ca Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), fond de urgenţă la care pot apela statele cu probleme din zona euro, să emită obligaţiuni pe care le va pune la dispoziţia băncilor elene prin inter­mediul guvernului de la Atena. Băncile elene, dependente de fonduri de la BCE, ar folosi obligaţiunile ca garanţii pentru a obţine în continuare împrumuturi de la BCE prin operaţiunile de pe piaţa monetară.

La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel a declarat recent că investitorii privaţi ar trebui încurajaţi să poarte o parte din povara datoriilor greceşti prin prelungirea termenelor de scadenţă ale obligaţiunilor guvernamentale, iar contribuţia acestora la salvarea Greciei trebuie să fie voluntară, dar "substanţială", scrie BBC News. Aceste afirmaţii sunt, de fapt, concesii făcute Băncii Centrale Europene şi Franţei, care se împotrivesc oricărei forme de restructurare a datoriilor care ar putea fi considerată, de investitori sau de agenţiile de evaluare financiară, un default. BCE şi Germania se tem că o eventuală intrare în incapacitate de plată a Greciei va avea consecinţe devastatoare pe pieţe, ceea ce va amplifica şi mai mult problemele Atenei.

"Trebuie să demonstrăm din nou solidaritate", a spus Merkel. Oficialul german şi preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy s-au întâlnit la Berlin pentru a pune capăt dezacordurilor dintre guvernele statelor lor legate de implicarea investitorilor privaţi în rezolvarea crizei Greciei. Ei au declarat că vor ca un nou pachet de salvare pentru statul elen să fie stabilit cât de curând posibil, iar angajamentele lor au fost percepute ca

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum 43 minute
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Minor rus, condamnat la 6 ani de închisoare pentru „sabotarea unei linii feroviare”

Libertatea acum 31 minute
Un minor a fost condamnat la șase ani de detenție într-o „colonie educativă” pentru „sabotarea unei linii feroviare” în sudul Rusiei, o infracțiune care ar aduce 15 ani de închisoare pentru un adult, au anunțat joi autoritățile de investigație ruse,

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 31 minute
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Nicolae Ciucă: PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC

Mediafax acum 2 ore
„PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota! Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Şoşoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna B

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°