Diversiunea pusă la cale de omul inteligent nu lasă nici o şansă prostului. Reciproca nu este însă valabilă. Fiindcă tot ea, parşiva armă a diversiunii, devine ştreang pentru prostul care se încumetă s-o ia la purtare. Strategiile jegoase prin care şefii de la Dinamo încearcă să se derobeze de obli­gaţiile contractuale pe care le au fa­ţă de fotbaliştii din dotare certifică exemplar respectiva incompatibilita­te. Încercările disperate prin care da­tor­nicii încearcă să-i culpabilizeze pe cei care au de luat atrag şi mai mult atenţia asupra stării de faliment în care Dinamo a fost adusă de aceste rudimente manageriale.

Cazurile Dolha şi Bordeanu au reprezentat primul spectacol cu pu­blic şi cu străchini sparte de călcătura strâmbă a reumaticilor financiari de la Dinamo. Motivarea amenzilor prin care conducerea încerca să reducă spre jumătate sumele datorate celor doi, la despărţire, a fost de tot râsul. Iar râsul dădea în hohot atunci când aflai că Dolha şi Bordeanu mai fuse­seră fraieriţi o dată de nepreţuiţii ţuţări de la Dinamo. Atunci când au acceptat, sub garanţia cuvântului de onoare al aceloraşi şefi, amânarea unor plăţi cu scadenţa în anul trecut. Aparent, Ioan Andone consti­tuie un alt caz par­ticular de conflict di­na­movsit. Apa­renţele capătă însă un alt contur al realităţii atunci când vorbim despre antrenorul echipei. Antrenor despre care se credea că va fi demis şi care, dimpotrivă, a renunţat pe proprie răs­pundere să se mai prezinte la echi­pă. Iar când refuzul vine din par­tea unui om care cunoaşte foarte bine realitatea de fapt din club putem să ne ima­ginăm foarte uşor motivele de­ci­zi­ei lui Andone. Ionel Dănciulescu, fot­balist cu per­formanţe care îngenunchează ve­ci­nătăţile, apare ulti­mul pe lista diversiunii. Dănciulescu a primit avertismente prin intermediul unor articole semnate de umili ziarişti de bandulieră, alimentaţi evide