La peste o treime din containerele verificate de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Naţionale Vamale au fost constatate nereguli, valoarea bunurilor reţinute ridicându-se la peste 1 milion de euro, a informat ieri ministerul, amintind că acţiunea de verificare a containerelor a demarat încă din data de 26 mai a.c.
"În cadrul acţiunii comune demarate începând cu data de 26 mai a.c., de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor - Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cooperare cu Autoritatea Naţională a Vămilor, în Portul Constanţa Sud Agigea, la terminalul de Containere, până în prezent au fost selectate şi verificate un număr de 93 de containere, fiind constatate nereguli la
34 dintre acestea. Structurile din cadrul MAI şi Autorităţii Naţionale a Vămilor - Serviciul Coordonare Echipe Mobile şi Biroul Vamal Constanţa Sud - Agigea, au avut ca obiectiv principal identificarea mărfurilor contrafăcute şi a
neconcordanţelor dintre documente şi mărfurile prezentate la vămuire", a informat ieri MAI, precizând că acţiunea este sprijinită de Europol.
La peste o treime din containerele verificate de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Naţionale Vamale au fost constatate nereguli, valoarea bunurilor reţinute ridicându-se la peste 1 milion de euro, a informat ieri ministerul, amintind că acţiunea de verificare a containerelor a demarat încă din data de 26 mai a.c.
"În cadrul acţiunii comune demarate începând cu data de 26 mai a.c., de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor - Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cooperare cu Autoritatea Naţională a Vămil