Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pute a creier încins: PDL, UDMR, Kosovo şi “mâna pe arme”

Publicat in Ziua Veche, luni 20 iunie 2011 ·

Un creier care este folosit prea puţin şi se încinge brusc începe să pută a cordită. Sub aparenta tentă democratică a avertismentului cu proteste etnice, Kelemen Hunor se transformă într-o căpăţână de băţ de chibrit, care aprinde uşor fosforul unor minţi prea înguste, cu un puternic potenţial inflamabil-exploziv. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a mimat luni un pas înapoi, declarând că Uniunea nu doreşte să iasă de la guvernare, dar că acest lucru nu depinde de aceasta. Speriat probabil de prostia pe care a putut să o facă, atunci când a sugerat, deloc voalat, că “secuii” (n.a. care secui?) ar putea ieşi în stradă, pentru a protesta împotriva proiectului de reorganizare administrativ-teritorială marca Băsescu, “nea’ Căliman” a dat-o la întors. Cum că, să mai vedem,… am zis, dar m-au înţeles jurnaliştii greşit. “Nu am îndemnat niciodată, au fost interpretări eu zic greşite sau manipulări subtile sau mai grosolane, depinde fiecare cum interpretează. (…) Protestul este o formă democratică, aşa cum se întâmplă în fiecare zi în România, în diferite localităţi, sunt proteste. Nu ştiu de ce s-a inflamat lumea”, a spus preşedintele UDMR pentru Agerpres. “Eu sunt convins că nimeni nu doreşte ieşirea noastră de la guvernare – vorbesc de Coaliţie, bineînţeles că alţii doresc – şi sunt convins că toata lumea doreşte o stabilitate politică în Coaliţie şi în Guvern şi nimeni nu are interesul să intram acum într-o instabilitate politică, în discuţii despre Guvern, despre Coaliţie, despre majorităţi. Noi nu dorim acest lucru şi nu va depinde de noi”, a răspuns Kelemen, fiind întrebat dacă UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare în cazul blocajelor pe marginea legii privind statutul minorităţilor naţionale şi a reorganizării teritoriale. La rândul său, UNPR, celălalt partner de guvernare al PDL, prin vocea acid-acetic-ului vicepreşedinte Eugen Nicolicea, emite condiţii. “Statutul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 51 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul de 67 de etaje

Adevarul acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul turn de 67 de etaje. Nu se știe încă de la ce anume s-a produs incendiul.

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

VIDEO Papa Leon urmăreşte cu „mare îngrijorare” conflictul Israel-Iran și face apel la pace și raţiune

HotNews acum o ora
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reu

Florin Piersic, mesaj emoționant pentru Ion Iliescu- „Un om care cu mine s-a purtat extraordinar“

Ziua Constanta acum o ora
Marele actor Florin Piersic i-a transmis un mesaj public lui Ion Iliescu, urându-i multă sănătate. „Îi doresc atâta sănătate! Un om care cu mine s-a purtat extraordinar. Îmi aduc aminte de ziua în care a vrut să mă invite şi l-am confundat cu altcin

Zelenski afirmă că Ucraina a oprit înaintarea trupelor ruse în regiunea Sumî: ”Luptele se desfășoară de-a lungul frontierei / Trebuie să înțelegeți că inamicul a fost oprit acolo

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Forţele ucrainene au oprit avansul trupelor ruse în regiunea nord-estică Sumî şi luptă acum de-a lungul frontierei pentru a recâştiga controlul, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, ci

Kârgâzstanul demontează cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Asia Centrală - VIDEO, FOTO

News.ro acum 4 ore
Kârgâzstanul a demontat cel mai înalt monument din Asia Centrală dedicat fondatorului URSS, Vladimir Lenin. Acesta era situat în Oş, al doilea oraş ca mărime din această fostă republică sovietică, aliată a Rusiei, relatează AFP. Potrivit primăriei,

Donald Trump şi-a publicat declaraţia de avere: Preşedintele a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri. Per total, preşedintele a declarat active de 1,6 mld. dolari

Ziarul Financiar acum 59 minute
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri, conform unui raport public de divulgare financiară publicat vineri, care oferă o privire asupra vastului imperiu de af

Județul care intră sub Cod Galben de grindină, vijelii și ploi torențiale

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a transmis sâmbătă, 14 iunie 2025, o avertizare nowcasting (vreme severă imediată) pentru zeci de localități din județul Bacău. Se vor înregistra ploi torențial, intensificări ale vântului, vijelie și grindină.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

24°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

10°/25°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°