Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ar candida Varujan Vosganian la Presedintia Romaniei

Publicat in Wall-Street.ro, luni 20 iunie 2011 ·

Varujan Vosganian, doctor in economie, senator liberal si fost ministru de Finante, a marturisit la o intalnire de saptamana trecuta, la care au participat cateva zeci de absolventi ai programului romano-canadian de MBA (Master of Business Administration) ca si-ar dori sa candideze, la un moment dat, pentru functia de presedinte al Romaniei.

“Presedintele e reprezentantul politic al poporului roman. Nu as spune ca nu vreau sa fiu presedintele Romaniei si nu am un complex datorita originilor mele armene. Intr-un scenariu in care pilotul avionului ar muri maine, iar cineva ar intreba cine stie sa piloteze aparatul, eu as fi printre cei care ar ridica mana”, a spus Vosganian.

In viziunea sa, un om politic ar trebui sa indeplineasca trei criterii: sa aiba o biografie, bun simt si simtul onoarei.

“De-alungul timpului, clasa politica a esuat in raporturile sale cu poporul roman. Una dintre cauze este si ca statul roman s-a nascut corupt. In prezent, politica tinde sa se izoleze de poporul roman si sa fie precum un peste care inoata intr-un acvariu, iar acvariul inoata intr-un ocean, ceea ce il face pe peste sa creada ca inoata in ocean”, a afirmat Vosganian.

El a subliniat ca 2011 ar trebui sa fie anul unei mari luciditati din partea clasei politice.

“In 2011 putem avea sansa sa redefinim politicile publice si sa recredibilizam Romania pentru investitorii straini. Despre 2012 nu putem spune inca nimic, pentru ca nu am vazut ce s-a intamplat in 2011”, a mentionat senatorul liberal.

Recent, Banca Mondiala a imbunatatit estimarea de crestere economica a Romaniei pentru 2011, la 1,6%, dar a revizuit in scadere prognoza pentru 2012, la 3,7%. In aprilie, institutia financiara anticipa un avans al economiei cu 1,5% in 2011 si 4,4% in 2012.

“O crestere economica de 1% sau putin peste in 2011 va insemna, intr-un fel, o stagnare, pentr

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 33 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 49 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 37 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Trump spune că a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient cheie în băuturile din SUA: „Este pur și simplu mai bună”

HotNews acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că, la cererea sa, Coca-Cola va începe să utilizeze zahăr din trestie în loc de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză în băuturile sale răcoritoare fabricate în SUA, potrivit BBC. „Am vo

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°