Foto: Thinkstock Sănătatea noastră depinde, deseori, de lucruri elementare, banale, uşor de realizat. Suntem obişnuiţi să ne monitorizăm greutatea. Alţii mai conştiincioşi îşi măsoară zilnic tensiunea arterială. Diabeticii sunt obligaţi să îşi determine de mai multe ori pe zi glicemia. Cu ocazia săptămânii mondiale a tulburărilor de ritm cardiac, medicii ne informează că un act simplu, uşor şi nedureros, cum este cunoaşterea propriului puls, ne poate salva viaţa!
În acest fel, putem observa o tulburare de ritm, care altminteri să nu dea alte simptome şi să fie depistată în consecinţă într-un stadiu avansat, când apar complicaţii periculoase sau chiar moartea subită. În mod normal, inima bate de 60-100 de bătăi pe minut şi are un ritm regulat. Uneori însă acesta poate fi prea rapid, prea lent sau poate fi neregulat, adică apar bătăi mai puternice, bătăi premature, pauze, câteva bătăi legate între ele etc. Aceste modificări pot fi observate atunci când ne luăm pulsul. Acesta se poate palpa uşor la nivelul gâtului, pumnului, cotului, în partea superioară a coapsei sau în spatele genunchiului. Dar cel mai simplu se ia la pumn.
Este indicat să vă luaţi de mai multe ori pe zi pulsul: dimineaţa, la trezire, şi seara, la culcare, înainte şi după un efort fizic, în repaus sau în timpul unei activităţi etc. Pentru asta aşezaţi-vă comod, plasaţi antebraţul (indiferent care, stâng sau drept) pe o suprafaţă, cu palma în sus şi cotul uşor îndoit. Cu cealaltă mână, folosind arătătorul şi degetul mijlociu, căutaţi pulsul. Acesta este chiar la baza degetului mare, între planul osos şi tendonul care se simte la acest nivel. Aplicaţi ferm degetele şi cronometraţi pulsul pentru un minut. Se poate face şi în 30 de secunde, multiplicând cu doi, dar există pericolul de a trece cu vederea unele anomalii de ritm. Pulsul normal este de 60-100 de bătăi pe minut. Este fi