Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După beţia de la Belgrad, Amy Winehouse şi-a anulat concertele de la Istanbul şi Atena. Va mai cânta artista la Bucureşti? 4.000 de români şi-au luat deja bilete la concert

Publicat in Gandul, luni 20 iunie 2011 ·

După ce la Belgrad s-a urcat pe scenă în stare de ebrietate şi a fost huiduită de fani, Amy Winehouse şi-a anulat următoarele două concerte din turneul internaţional - pe cel de la Istanbul (20 iunie) şi pe cel de la Atena (22 iunie), a anuţat azi Events, firma organizatoare a show-ului pe care artista ar trebui să îl susţină pe 15 august la Bucureşti.

4000 de români şi-au cumpărat deja bilete la evenimentul programat să aibă loc pe stadionul Iolanda Balaş Soter, iar organizatorii aşteaptă de la agenţii lui Amy Winehouse confirmarea că aceasta va putea cânta în România. În timpul concertului de la Belgrad, primul din turneul său european, Amy Winehouse abia a fost în stare să murmure câteva fragmente din melodiile sale, s-a clătinat pe scenă şi chiar a aruncat, la un moment dat, microfonul din mână, în huiduielile spectatorilor, care plătiseră până şi 45 de euro pe un bilet ca să o vadă.

"Potrivit discuţiilor cu managementul său, în momentul de faţă aşteptăm asigurarea că Amy îşi va putea respecta angajamentele şi va oferi miilor de fani români care îi iubesc muzica un concert care s-o reprezinte", spune Sorina Burlacu, Director General Events. "Totul depinde de felul în care evoluează recuperarea ei în următoarele două săptămâni. Suntem în contact permanent cu agenţii săi şi aşteptăm informaţii legate de restul spectacolelor programate în această vară", continuă Sorina Burlacu.

Pe harta turneului Amy Winehouse figurează înca şapte destinaţii înainte de Bucureşti: Bilbao (Spania), Locarno (Elveţia), Lucca (Italia), Nyon (Elveţia), Wiesen (Austria), Bydgoszcz (Polonia) şi Sziget (Ungaria). Concertul din România ar trebui să fie ultimul din cadrul turneului european al artistei britanice. Pentru spectacolul de la Bucureşti au fost vândute peste 4000 de bilete dintr-un total estimat la 15 000. La concertele din Turcia şi Grecia erau aştep

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 19 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 34 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 37 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 5 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°