Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Poştei Române au "sărbătorit" pierderile de 29 de milioane de euro. Au închiriat 120 de camere la munte şi au organizat "Miss Poşta" - video

Publicat in Gandul, luni 20 iunie 2011 ·

Şefii şi sindicaliştii de la Poşta Română au petrecut un weekend de pomină la munte, deşi compania a înregistrat anul trecut pierderi de 29 de milioane de euro.

Mai-marii Poştei au închiriat, de vineri până duminică, 120 de camere într-un complex din Cheile Grădiştei (judeţul Braşov).

Încercând să ascundă petrecerea-monstru de ochii lumii, evenimentul a fost organizat sub paravanul "Marşului Poştaşilor", un concurs care ar avea ca scop alegerea celor mai buni factori poştali din ţară.

Cele 2.000 de disponibilizări din ultima vreme au fost, parcă, uitate, iar angajaţii instituţiei au organizat chiar şi un concurs de "Miss şi Mister Poşta Română".

În plus, liderii de sindicat au cotizat cu bani pentru petrecere. Bugetul evenimentului nu poate fi estimat, dar cu siguranţă nu poate fi nici explicat.

Noi petrecem, bulgarii scriu că ne "desfiinţăm"

Ironia sorţii face ca, tocmai astăzi, ştirea despre problemele de la Poşta Română să ajungă în presa internaţională.

Bulgarii de la Publics.bg scriu că instituţia va începe un "amplu proces de restructurare, care va dura câteva luni" şi în urma cărora se speră economisirea a 50 de milioane de lei.

Tăierile includ "dizolvarea a şapte filiale, 146 de posturi de conducere şi 454 de posturi de adjuncţi", notează sursa.

Şefii şi sindicaliştii de la Poşta Română au petrecut un weekend de pomină la munte, deşi compania a înregistrat anul trecut pierderi de 29 de milioane de euro.

Mai-marii Poştei au închiriat, de vineri până duminică, 120 de camere într-un complex din Cheile Grădiştei (judeţul Braşov).

Încercând să ascundă petrecerea-monstru de ochii lumii, evenimentul a fost organizat sub paravanul "Marşului Poştaşilor", un concurs care ar avea ca scop alegerea celor mai buni factori poştali din ţară.

Cele 2.000 de disponibilizări din ultima vreme au fost, pa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 32 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°