Comisia Europeană a decis întreruperea plăților pentru proiectele din Axa 2 ce privesc îmbunătățirea infrastructurii regionale și locale de transport. Acest lucru se face până la îndeplinirea măsurilor propuse de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării.
Comisia Europeană a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Raportul preliminar al misiunii de audit efectuată în România în perioada 28 martie - 1 aprilie 2011, având obiect verificarea următoarelor proiecte finanţate în cadrul Axei 2 a Programului Operaţional Regional:
Reabilitarea DJ 701 limita jud. Dâmboviţa-Gratia-Poeni-Silistea-Scurtu Mare-Slăveşti-Ciolăneşti-Zambreasca-Dobroteşti, beneficiar CJ Teleorman
Reabilitare DJ 506 Cervenia-Vităneşti-Băbăiţa, beneficiar CJ Teleorman
Modernizare sistem rutier pe DJ 101B, DN 1 Snagov- Gruiu, beneficiar CJ Ilfov
Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu poţential demonstrat ale judeţului Buzău, beneficiar Parteneriat UAT CJ Buzău- UAT Comuna Mereni.
În Raport, Comisia Europeană vorbeşte despre deficienţele din sistemul de achiziţii publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2 a POR: utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare.
Comisia Europeană a propus autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate de beneficiarii Axei 2 (124 de contracte de lucrări adjudecate).
După această etapă de verificare care se va desfăşura în lunile iulie-august 2011, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune. În urma reverificării procedurilor