Ce fac ONG-urile din ţară şi din Europa în sprijinul ţiganilor aflaţi azi în Occident – te întrebi, în timp ce constaţi prestaţiile jalnice ale multora dintre reprezentanţii acestei etnii în toate ţările vestice.

Pornind de la cele câteva impresii de călătorie la Paris ale simpaticului blogger Hotnews Dan Popa şi, mai ales, de la reacţiile de pe forum, mi-am spus că merită să readuc în discuţie problema ţiganilor. Nota bene: le spun ţigani şi nu rromi fiindcă aşa îşi spun majoritatea ţiganilor din ţară şi din Occident cu care am discutat, iar denumirea nu este nicidecum peiorativă. De câteva luni sunt în Belgia pentru studii şi am călătorit un pic prin împrejurimi, inclusiv o săptămână la Paris. Te şochează, evident, prezenţa masivă şi ubicuă a ţiganilor proveniţi din România – şi, ştim bine, întreaga Europă este la rândul ei siderată.

“Mutul a grăit iar mulţimile se minunau”

Prima mea vizită la cea mai importantă biserică din Bruxelles, La Cathedrale Saint-Michel, a stat sub aceeaşi zodie a consternării. Eram pentru întâia oară în Belgia şi în Bruxelles şi, din interese profesionale, dar în primul rând spirituale, mi-am spus că este natural să încep cu acest spaţiu sacru. După ce urc scările şi dau să intru pe uriaşa uşă a catedralei, mă întâmpină o ţigancă aşezată pe jos pentru a cerşi – tocmai îşi ştergea la fund copilul, măricel, de 3-4 ani… Ce e drept, copilul avea şi o tentativă de pampers, dar “spectacolul”, desfăşurat tocmai acolo la intrarea în catedrală, a fost mai mult decât dezagreabil. Fiindcă am intenţionat să o fotografiez, am încasat şi o înjurătură ca la uşa cortului (n-am vorbit deloc, nu ştia că sunt român). Te întrebi, pe bună dreptate, dacă un om obişnuit din România priveşte dezgustat, ce-ar trebui să fie în mintea şi inima occidentalului, care, totuşi, nu era familiarizat până ieri cu asemenea scene…

Ţiganii est-europen