Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea "sărutului" de la Vancouver

Publicat in Romania Libera, luni 20 iunie 2011 ·

La prima vedere, în fotografia făcută în mijlocul protestelor de la Vancouver, doi tineri par să se sărute, întinşi pe asfalt, fără să observe haosul violent provocat de pierderea campionatului de hochei. După câteva zile de la incident, cuplul a fost identificat şi adevărata poveste a „sărutului", dezvăluită.

Poza făcută de fotograful de origine canadiană Richard Lam a devenit celebră la nivel internaţional: a apărut în presă, pe Facebook şi pe Twitter şi părea gata să devină una dintre fotografiile intrate în istorie. Mulţi s-au întrebat dacă aceasta era un fals şi însuşi fotograful s-a îndoit de momentul surprins.

Cuplul misterios care a făcut istorie

Un martor, care s-a identificat ca „William", a scris, ulterior, unui ziar local pentru a-şi prezenta versiunea. Acesta a declarat că se afla în vârful unei parcări suspendate şi se uita în jos, spre locul unde a fost făcută fotografia. „Ceea ce s-a întâmplat a fost că poliţia a grăbit mulţimea şi cuplul a fost pur şi simplu dărâmat de aceasta. Fata a fost împinsă şi s-a lovit cu capul de asfalt, iar prietenul ei a căzut peste ea."

Presa australiană a identificat bărbatul din poză ca fiind Scott Jones, un tânăr de 29 de ani din Melbourne, care locuia în Vancouver de şase luni. Se crede că femeia ar fi prietena lui, Alex Thomas, de origine canadiană.

Tatăl lui Scott, Brett Jones, şi-a recunoscut fiul în poza care a circulat în toată lumea cu ajutorul internetului şi al presei. Mama sa, Megan Jones, a declarat pentru NineMSN: „L-am recunoscut pentru că niciodată nu are prea multe haine pe el şi întotdeauna poartă acelaşi lucru".

Înainte ca povestea să iasă la suprafaţă, aceasta a spus că a fost şocată să îşi vadă fiul zăcând în mijlocul străzii, dar nu a fost surprinsă. „Este ceva ce ar face el, ăsta este băiatul nostru. Ar trebui să-mi fie inundată casa ca să ajung la ştiri,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 16 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 27 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 4 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 2 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°