Propunerea vine din partea Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dolj şi este adresată tuturor elevilorOferta turistică a instituţiei pentru sezonul estival mai include tabără în Grecia pentru elevi şi studenţi sau pe litoralul românesc, la Eforie Sud şi în 2 Mai.
De lecţii, toate interactive, se ocupă animatori, studenţi şi profesori străini, vorbitori de limbă engleză, în centrul de agrement de la Valea Budului. Zece elevi şi un profesor însoţitor constituie grupa minimă admisă pentru Tabăra de engleză de la Valea Budului. Plecarea se face în mai multe serii, următoarea fiind posibilă în perioada 29 iunie - 6 iulie 2011.
Miniexcursia de studiu neconvenţional îi şi răsfaţă pe copii cu drumeţii, carnaval, jocuri distractive, concursuri sportive sau discotecă. În cele şapte zile de tabără rămân şi conectaţi la lumea virtuală, fiecare elev având acces la internet timp de 30 de minute pe zi. Preţul, 546 de lei, mai include masa, cazarea în căsuţe de două şi patru locuri, cu grup sanitar propriu, transportul din Bacău la Valea Budului şi retur. La cerere şi contracost se organizează excursii la Lacul Roşu, în Iaşi, pe traseul Oneşti - Târgu Ocna - Slănic Moldova - Moineşti - Teşcani – Bacău.
Pentru studenţii sau elevii care au între 7 şi 22 de ani şi vor vacanţă peste graniţe, Direcţia pentru Tineret şi Sport Dolj prezintă pe site-ul Inspectoratului Şcolar ofertă de tabără în staţiunea Panteleimonas, cu 859 de lei, în perioada 28 iunie - 6 iulie. Staţiunea se află la poalele Muntelui Olimp.
Dacă vor la Marea Neagră, variantele sunt Eforie Sud şi 2 Mai, în serii de şase zile, cu 67 de lei pe zi de persoan, sumă care include masa şi pensiune completă.
Înscrierile se fac la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj din Craiova, strada Gheorghe Doja, numărul 2.