Miniştrii de Finanţe din zona euro au amânat o decizie privind acordarea unei tranşe de 12 miliarde de euro din împumutul de urgenţă de 110 miliarde de euro stabilit anul trecut cu Grecia. Marii contibuabili ai UE au condiţionat acordarea celor 12 miliarde de euro, bani pe care Atena i-ar putea primi până la jumătatea lunii iulie, de "adoptarea unor legislaţii-cheie pe strategia bugetară şi privatizarea activelor statului".
Fără acest împrumut, Grecia riscă falimentul chiar de luna viitoare, scrie Le Figaro, pentru că va ajunge insolvabilă. Totuşi există voci care spun că şefii finanţelor europene ar putea acorda numai jumătate din sumă, însă nu a fost luată o decizie în acest sens.
În acest context, moneda europeană s-a depreciat luni cu 0,8% faţă de dolar, la 1,4193 dolari/euro, aproape de un minim al ultimei perioade, încrederea investitorilor în euro fiind afectată de amânarea următoarei tranşe pentru Grecia, transmite Reuters, citat de Mediafax.
La rândul lor, băncile europene sunt încă foarte vulnerabile la criza din Grecia şi ar avea probleme majore odată cu răspândirea problemelor către alte ţări, anunţă Bloomberg, citat de Mediafax. "Situaţia din Grecia are cu siguranţă potenţialul de a provoca o catastrofă în sistemul bancar european.", a declarat Neil Phillips, fund manager la BlueBay Asset Management Londra, care controlează active de 45 miliarde de dolari.
Grecia se află "într-un punct crucial"
La Atena situaţia este tot mai tensionată. Populaţia elenă îşi exprimă tot mai zgomotos nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate şi privatizările impuse de guvernul lui Papandreou şi de instituţiile financiare internaţionale.
Ministrul belgian al Finanţelor, Didier Reynders, a spus că şefii finanţelor din zona euro vor să fie "siguri că Parlamentul elen va da votul de încredere Guvernului şi va susţine programul". Prin urmare