Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţia finală: Bucureşti, 9 mai 2012

Publicat in Adevarul, luni 20 iunie 2011 ·

UEFA a dat ieri drumul ediţiei 2011-2012 a Ligii Europa, a cărei câştigătoare va fi stabilită în România. În al doilea tur preliminar al competiţiei, Gaz Metan Mediaş se va întâlni în dublă manşă, la 14 şi 21 iulie, cu finlandezii de la KuPS Kuopio.

Deşi numai o lună a trecut de la finala câştigată la Dublin de Cristi Săpunaru şi ai săi colegi de la FC Porto, pestriţa caravană a Ligii Europa a pornit din nou la drum o dată cu prima tragere la sorţi, efectuată ieri la sediul UEFA.

Destinaţia finală: Bucureşti, 9 mai 2012, Stadionul Naţional. 194 de echipe din 53 de ţări vor avea şanse mai mici sau mai mari să ridice cupa pe cea mai modernă arenă a României. Printre ele, nume grele ale fotbalului continental, precum FC Sevilla, AS Roma, Atletico Madrid, Schalke sau Tottenham, cluburi obişnuite mai degrabă cu aerul tare al Ligii Campionilor. Cu menţiunea că alţi granzi ai Europei, alunecaţi din diferite faze ale Ligii, ne-ar putea vizita la anul pe fostul „Lia Manoliu".

Aşteptăm şi prezenţele-surpriză în fazele avansate ale competiţiei, aşa cum Liga Europa ne-a obişnuit în cele două ediţii în actuala formulă. Dacă Fulham şi Braga s-au strecurat în finală în 2010, respectiv 2011, de ce să nu sperăm că Steaua, Dinamo sau Rapid ar putea juca „acasă" cu trofeul pe masă?

Gazul se „aprinde" în Finlanda

În ordine cronologică, prima echipă din Liga I care va încerca să pătrundă cel puţin în grupe este Gaz Metan. Ardelenii au profitat de problemele de licenţiere ale Timişoarei şi vor debuta în cupele europene tocmai în „Ţara celor 1.000 de lacuri", la peste 3.000 de kilometri distanţă de Mediaş. Nu se poate spune că echipa lui Cristi Pustai a avut noroc, deşi numele KuPS Kuopio nu sperie pe nimeni.

Finlandezii, vicecampioni în 2010, se află în plin sezon competiţional, după sistemul primăvară-toamnă, lucru care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 40 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°