* din punct de vedere statistic, judeţul nostru a depăşit perioada cea mai grea a crizei
* totuşi, analiştii economici spun că nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece, în mod cert şi sfârşitul lui 2011 va fi destul de greu * drept dovadă, avem încă un număr mare de şomeri, după ce companiile şi-au restructurat activităţile pe parcursul anilor 2009 şi 2010, şi la fel de puţini salariaţi, care, în continuare, primesc lunar lefuri net mai mici decât în 2008 * ca semnale îmbucurătoare, companiile etalon ale economiei locale dau semnale că şi-au mai revenit puţin
Judeţul nostru a fost şi, în continuare, este greu încercat de criza economică ce şi-a făcut debutul la finele anului 2008. Per total, efectele şocului economic şi financiar sunt vizibile la tot pasul: număr mare de şomeri, putere de cumpărare în scădere, preţuri în creştere, activitate în sectorul antreprenorial în declin şi, drept urmare, tot mai multe firme închise sau trase pe dreapta în aşteptarea unor vremuri mai bune. Partea bună este că vârful negativ al crizei pare să fi fost depăşit undeva spre finalul anului 2009 şi începutul lui 2010, când majoritatea indicatorilor economici arătau valori îngrijorătoare. Drept dovadă şi poziţionarea judeţului nostru la nivel naţional, în mod frecvent în a doua jumătate a clasamentului. Totuşi, se întrevede o oarecare rază de speranţă, întrucât angrenajul economic al judeţului pare să se fi urnit din loc spre sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, când unele societăţi comerciale reprezentative au început să dea semne de revenire. Putem înţelege astfel că ceea ce a fost mai greu a trecut? Analiştii sunt rezervaţi în a spune un categoric DA, însă văd semne clare de îmbunătăţire.
Judeţul nostru încă se resimte după ce a încasat în plin efectele crizei economice. Indicatorii economici relevă în mod clar pe perioada 2009 şi început de 2010 valori su