Într-un articol care nu are nicio legătură cu jurnalismul, apărut în \"Jurnalul Național\", Robert Turcescu este catalogat drept ”trompetă oficială a procuraturii” și \"slugarnic ca un vierme\".
"[Robert Turcescu – n.r.] e neînfricat şi demn când trebuie să calce în picioare politicienii de opoziţie puşi la index de regimul portocaliu şi slugarnic ca un vierme când mărimile zilei îi trec pragul locantei. Sare cu picioarele pe Ponta şi se pune capră în fața lui Blejnar. Spumegă la adresa ziariştilor cu păreri antiregim şi-i preamăreşte organizat pe cei aflaţi pe statele de plată ale oranjadei de partid şi de stat", este doar unul dintre pasajele încărcate de obscenități pe care "Jurnalul Național" l-a publicat la adresa lui Robert Turcescu.
"Jurnalul Național", atac sub centură la adresa lui Robert Turcescu
"Curajosul" autor al articolului, în care se folosește un limbaj care și în mahala ar fi considerat nedemn, se pare că se ascunde în spatele unui pseudonim, Oana Croatu, nume care apare în premieră în "Jurnalul Național". Pseudonimul face o referire transparentă la Oana Sârbu, iubita jurnalistului Robert Turcescu.
Contactat de EVZ, Robert Turcescu a declarat că derapajul deontologic al "Jurnalului Național" nu l-a suprins. "Reacția furibundă și cu atacuri personale a lui Mircea Badea însuși, dar și a organelor de presă în jurul cărora Mircea Badea gravitează, nu mă miră, nici nu mă întristează, nici nu mă enervează", a declarat Turcescu, explicând că articolul a apărut ca urmare a deciziei lui de a face public faptul că Mircea Badea datorează Fiscului 100.000 de dolari.
"Articolul îmi confirm faptul că i-am indispus teribil - și aici folosesc un eufemism – pe toți cei care, declarându-se «apostoli» în slujba proletariatului, au omis ei înșiși să-și plătească impozitele către stat. Indiferent de câte înjurături mi-ar trânti în presă ș