Agentia de evaluare financiara Fitch a avertizat marti ca va considera o eventuala rostogolire a obligatiunilor suverane a Greciei drept o intrare in incapacitate de plata si va reduce ratingul suveran, potrivit Reuters. Acest lucru pune presiune asupra politicienilor europeni care intentioneaza sa schiteze un nou plan de salvare pana la jumatatea lunii iulie.
Ministrii de finante din zona euro incearca sa ajunga la un consens privind al doilea pachet de asistenta financiara pentru Grecia, la care sa participe si creditorii privati ai statului elen.
"Fitch va considera un schimb al datoriei sau o rostogolire voluntara drept o intrare in incapacitate de plata si, implicit, va reduce corespunzator ratingul Greciei", a declarat Andrew Colquhoun, analist in cadrul agentiei de evaluare financiara.
El a adaugat ca Fitch vede un risc de intrare in incapacitate de plata si in Statele Unite, iar ratingul obligatiunilor SUA ar putea avea de suferit daca plafonul de indatorare al tarii nu va fi majorat pana in data de 2 august.
Agentia a avertizat saptamana trecuta ca ar putea retrograda ratingul "AAA" al Statelor Unite in categoria "default restrictionat", daca guvernul nu isi va onora obligatiile financiare legate de maturitatea unor titluri de Trezorerie la 15 august.
Guvernul american a atins, pe 16 mai, limita maxima a indatorarii, de 14.294 miliarde de dolari. Trezoreria a autorizat masuri extraordinare, care permit guvernului sa se mai poata imprumuta pana pe 2 august. Dupa aceasta data, guvernul nu va mai avea dreptul sa se imprumute si nu isi va putea onora obligatiile, inclusiv serviciul datoriilor.
Presedintele american Barack Obama a avertizat marti ca o noua criza financiara globala ar putea izbucni in cazul in care Congresul SUA nu va majora nivelul maxim al datoriei publice. In cadrul unui interviu