Fostul secretar general în MAI, Laurenţiu Mironescu şi alte trei persoane acuzate în dosarul afacerilor ilegale din Portul Constanţa vor fi cercetaţi în libertate, după ce completul de cinci judecători al ÎCCJ a admis recursurile acestora împotriva prelungirii arestării preventive.
Cei patru vor fi puşi în libertate în noaptea de miercuri spre joi, când expiră perioada de arest preventiv, astfel cum a fost stabilită conform ultimei decizii de prelungiure a mandatului, potrivit Mediafax.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile făcute de Laurenţiu Mironescu - fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Liviu Bratu - adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Pătraşcu - ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Corneliu Păun, împotriva deciziei de sâmbătă a Secţiei penale a instanţei supreme prin care măsura arestului preventiv în cazul acestora s-a prelungit cu 30 de zile.
Instanţa supremă a decis, sâmbătă, ca cele 28 de persoane din "gruparea Mironescu" să rămână în continuare în arest, admiţând propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a mandatelor emise pe numele acestora în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa.
În acest dosar sunt cercetate de procurorii anticorupţie 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate şi una a primit mandat de arestare în lipsă.
„Grupul infracţional organizat" care s-ar fi constituit, potrivit procurorilor DNA, în Vama Constanţa, prejudicia bugetul de stat cu sume între 50.000 şi două milioane de euro la fiecare transport.