Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele lui Bogdan Stancu şi Tănase! El e jucătorul care promite să EXPLODEZE sub comanda lui Levi

Publicat in Pro Sport, marți 21 iunie 2011 ·

A fost considerat unul dintre transferurile de mare viitoratunci când a fost adus de Victor Piţurcă, în vara lui 2010. Numaică Mihai Răduţ (21 de ani) a avut parte de un sezon plin deaccidentări şi de probleme cu masa musculară, iar confirmarea aîntârziat să apară. Mijlocaşul spune că nu e cazul ca fanii să seîngrijoreze şi crede că Steaua şi Rapid sunt principalele candidatela titlu.

"E bine aici, e linişte, putem să ne pregătim cum trebuie.Aş înnebuni dacă aş trăi aici, mie îmi place prea multagitaţia", începe Mihai Răduţ, care dezvăluie şi ce faceîn orele libere de la Bad Gastein: "Dorm, ce să fac?Antrenamentele sunt obositoare, nu mai îmi vine să mă ocup de cineştie ce chestii". Urmează şi primele impresii despre RoniLevi: "Chiar m-a surprins plăcut. E adevărat căantrenamentele lui sunt tari, dar sunt şi interesante. Şi avemparte de minge foarte mult, asta fiind dorinţa oricăruifotbalist".

"N-o să fiu niciodată un jucător de forţă"

Încep şi răspunsurile la întrebările mai delicate, de genul"cum se face că nu ai confirmat aşteptările?".Oftează şi începe: "Gândiţi-vă că nici Stancu n-a explodatdin primul an. Tănase, la fel...". Urmează şi discuţiadespre motive: "E adevărat, am probleme cu masa musculară,dar e ceva genetic. Şi tata era la fel de subţirel când erafotbalist. Aşa că trebuie să înţelegeţi că n-o să fiu niciodată unjucător de forţă, cu gambe cât fierul de călcat. Eu am altecalităţi". În final, oferă şi soluţiile: "Cred căam nevoie să joc constant, asta e important. Sistemul meu preferate 4-3-3, acolo mă regăsesc, ca mijlocaş central".

Dacă o să joc constant, poate o să am o şansă şi la echipanaţională. Domnul Piţurcă mă cunoaşte bine

Mihai Răduţ, mijlocaş Steaua

După noi, Rapid e principala candidată la titlu. Dar, la fel caşi la noi, e o problemă de omogenitate. Să vedem cine se va«asambla» mai repede

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 7 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 10 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 11 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 8 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 13 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 11 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°