Comuna Ciugud împreună cu Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare (AID) Ciugud – Berghin au fost invitate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii să expună în detaliu proiectele cu finanţare europeană implementate sau în curs de implementare, la Târgul Naţional al Finanţărilor europene pentru dezvoltare rurală, desfăşurat în perioada 23-26 iunie, la Romexpo Bucureşti.
Primăria şi Asociaţia din Alba sunt singurii beneficiari publici din ţară invitaţi să fie expozanţi în cadrul acestui târg, dat fiind numărul mare, precum şi valoarea proiectelor implementate.
În cadrul târgului vor fi prezentate proiectele de infrastructură a căror valoare plasează Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Ciugud – Berghin pe primul loc în ţară, în topul beneficiarilor de finanţare din Fondul European Agricol pentru dezvoltare Rurală. Proiectul „Reţea canalizare menajeră şi staţii de epurare, în localităţile: Ciugud, Drâmbar, Teleac, Hăpria, Straja, Berghin şi Ghirbom (localităţile Ciugud și Berghin) şi reţea de alimentare cu apă a localităţilor Straja, Berghin, Ghirbom, reabilitare străzi în comuna Ciugud, amenajare centru de zi pentru vârstnici în satul Limba, comuna Ciugud, promovarea valorilor moştenirii culturale şi tradiţionale locale” şi proiectul cu titlul „Dezvoltarea infrastructurii agricole în comunele Ciugud şi Berghin prin modernizare Drumuri de exploatare agricolă”, în valoare totală însumată de peste 8,5 milioane de euro au generat cele mai ambiţioase obiective ale Asociaţiei, cu termen de finalizare anul 2012.
Proiectele se află în stadiul de execuţie, rezultatul fiind construirea a 37,15 kilometri de reţea de canalizare, 34,40 kilometri reţea de alimentare cu apă, asfaltarea a 6,7 kilometri de străzi, asfaltarea a 16,5 kilometri de drum agricol, amenajarea unui centru de zi pentru vârstnici şi