Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din bănci sunt prea numeroşi şi slab pregătiţi

Publicat in Curierul, marți 21 iunie 2011 ·

Bancherii recunosc că sistemul pe care l-au pus la punct în ultimii 10 ani este supradimensionat, personalul nu prezintă calitatea pe care şi-ar fi dorit-o, iar salariile nu reflectă performanţele pe termen lung. Chiar şi aşa, soluţiile nu sunt foarte concrete şi chiar dacă se vorbeşte de necesitatea unei restructurări, se evită cuvântul concedieri.

Reţelele băncilor, dar mai ales numărul mare de angajaţi din centrale, reprezintă una dintre primele dileme la care bancherii trebuie să găsească un răspuns.

Conform datelor BNR, în 2010, sistemul bancar număra 66.753 angajaţi, dintre care aproape jumătate în cadrul centralelor. Mai mult, dacă în reţeaua teritorială personalul a înregistrat o scădere uşoară, centralele băncilor au înregistrat o creştere a forţei de muncă angajate, chiar şi în anii crizei. Creşterea a fost spectaculoasă în special în perioada de boom a creditării, când în numai doi ani numărul angajaţilor a urcat cu 40%, de la 50.000 la aproape 70.000. "Sistemul bancar nu va mai avea nevoie de atâţia oameni, cel puţin nu în centrale. În provincie, unde gradul de bancarizare este scăzut, mai este nevoie de sucursale, dar nu în rest", a precizat Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al UniCredit Ţiriac Bank, în cadrul unui seminar organizat de Institutul Bancar Român (IBR).

Conform statisticilor prezentate de Pascariu, chiar şi în cazul unor filtre de recrutare bine puse la punct, 20% din recrutări dau greş. Din restul angajaţilor, consideraţi acceptabili, doar o cincime ajung ceea ce ar trebui să fie. Principalele probleme par a fi blazarea şi lipsa unei dorinţe de perfecţionare continuă.

"Piramidele se vor îngusta. Cei mai mulţi cred că dacă ajung într-un loc, nu mai trebuie să crească. Noi trebuie să păstrăm în sistem pe cei mai buni oameni. Probabil produsele şi preţurile se vor alinia şi atunci va câştiga c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 2 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 4 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 3 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 5 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 10 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 8 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 12 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 7 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°