Eureko, o companie de top zece în piaţa asigurărilor de viaţă, l-a numit pe Alexandru Leondari în funcţia de director comercial, acesta urmând să-l înlocuiască pe britanicul Shaun Russell al cărui mandat de trei ani expiră la sfârşitul acestei luni.
Leondari, care a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a ocupat până în prezent poziţia de director general adjunct şi director de distribuţie al Aviva.
Russell deţinea funcţia de director comercial al Eureko din vara lui 2008, iar înainte de a veni în România a ocupat diferite poziţii de conducere în cadrul subsidiarelor Eureko din Polonia, Slovacia şi Ungaria.