Ziua mult aşteptată de toată lumea pentru aflarea verdictului încazul retrogradării Timişoarei şi a Gloriei Bistriţa a debutatexploziv, a continuat lamentabil şi s-a terminat ca în tren! Cualte cuvinte, s-a încercat ceva, nu s-a reuşit, după care părţileimplicate au fost trimise la TAS. În limbajul culiselor fotbaluluiromânesc, Mircea Sandu a încercat să-i mai întindă o mână de ajutoramicului Dumitru Dragomir - principalul artizan al rămânerii luiPoli şi a Bistriţei în Liga I -, însă acestuia din urmă nu i-aieşit deloc cum a vrut. Mai jos, desfăşurarea halucinantă aevenimentelor de ieri de la FRF!
Semnalul adunării a fost dat la ora 11:00. Toţi cei 14 membri dinComitetul Executiv au intrat în sala "Nicolae Dobrin", iar"show"-ul putea începe. Au urmat câteva decizii de încălzire, dupăcare bomba a explodat în exclusivitate pe www.prosport.ro dupăaproape trei ore de discuţie: retrogradatele rămân în Liga I şiBihorul promovează!
"Naşul" aieşit din scenă pentru a-i face loc lui"Corleone"
Desfăşurarea şedinţei pare să fi fost bine pusă la punct. Cu doarcâteva minute înainte de startul votului (ora 12:30) ce avea sădecidă soarta Timişoarei, Bistriţei şi Bihorului, Mircea Sandu s-aridicat în picioare şi a anunţat că el nu votează. "Aş putea ficonsiderat subiectiv, pentru că sunt în litigiu cu domnul Iancu.Mai bine mă retrag", au vost vorbele "Naşului", după care a părăsitsala. În lipsa acestuia, Dumitru Dragomir a preluat conducerea şi atrecut la actul doi. Halucinantul act doi!
Votulcare a decis că Timişoara şi Bistriţa rămân în LigaI!
Cu o tactică bine gândită, şeful de la Ligă a trimis zvon printremembrii CEx ce reprezentau liga secundă că un vot la ceea ce aveael să propună va fi numai în avantajul echipelor. Odată rezolvatăproblema, s-a trecut la fapte. Dragomir a făcut 2 în 1 din soartacelor trei cluburi fără licenţă, mai