Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova dă piept cu fanii în liga a III-a! Ghecon Lăpuşata şi Damila Măciuca o aşteaptă pe Ştiinţa

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 21 iunie 2011 ·

Retrogradarea Craiovei în liga a treia va face ca mai mulţi fani ai echipei să aibă ocazia să joace împotriva formaţiei de suflet

Universitatea Craiova nu a primit licenţa pentru liga a doua şi va evolua sezonul viitor în eşalonul al treilea alături de echipe precum Ghecon Lăpuşata şi nou-promovata Damila Măciuca. Juveţii se bucură de o simpatie uriaşă în judeţul Vîlcea de unde sînt aceste echipe, iar mai mulţi jucători sau conducători ai acestor cluburi sînt fani înfocaţi ai "albaştrilor".

Fan club Ştiinţa în Lăpuşata

Şeful de post al Poliţiei din Comuna Lăpuşata, Viorel Zamfirache, zice că s-a născut cu spiritul Universităţii în sînge şi vrea să facă un fan club al Craiovei în localitate. "Cînd m-am născut, prima oara am strigat Forţa Craiova, nu mama", spune acesta cu mîndrie. Acesta continuă şi explică de unde a moştenit dragostea pentru echipa care făcea furori în anii 80. "La mine în casă se vorbea doar de Craiova. Toate rudele mele ţin cu Universitatea, iar cînd jucau băieţii, era sărbătoare mare".

Poliţistul povesteşte şi cum i-a venit ideea de a înfiinţa fan-clubul juveţilor la Lăpuşata: "Sîntem o mînă de băieţi care ne strîngem la fiecare meci şi facem tămbălău mare. Trăim fiecare secundă, iar supărarea e imensă cînd pierdem".

"Craiova nu bate la Măciuca"

În cealaltă parte a judeţului Vîlcea, la Măciuca, echipa încă sărbătoreşte promovarea în liga a III-a. Patronul clubului, Dan Niţu, este cunoscut ca un fan înfocat al Ştiinţei, dar nu concepe ca echipa pe care o conduce să piardă în faţa formaţiei lui Mititelu. "Nu pot să spun că mă bucur că vom juca împotriva lor. Ţin cu ei de cînd eram mic şi acum avem ocazia să ne duelăm direct. Pot să le transmit de acum că la Măciuca vor lua bătaie rău şi pe Ion Oblemenco scoatem un egal", a spus patronul Dan Niţu.

54 de ani au trecut de la ultima pa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 7 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 7 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 6 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 8 ore
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

Estonia a confiscat un petrolier rusesc în Marea Baltică. Ambarcațiunea face parte din flota fantomă a Moscovei

Adevarul acum 8 ore
Autoritățile estoniene au reținut și urcat la bordul unei nave aflate în Marea Baltică, care aparține flotei-fantomă a Rusiei, a anunțat vineri, 11 aprilie, ministrul estonian al economiei și infrastructurii, Kristen Michal.

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 12 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Wizz Air a inaugurat o nouă rută din Cluj-Napoca către Castellón, Spania. Compania aeriană are 55% cotă de piaţă pe aeroportul clujean

News.ro acum 11 ore
Compania aeriană Wizz Air a inaugurat vineri o nouă rută din Cluj-Napoca către Castellón, Spania, Biletele pornesc de la 99 lei, preţ pentru un singur segment de zbor, incluzând taxele administrative şi alte taxe neopţionale. La nivel naţional, comp

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 6 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

0°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°