Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile, înhămate fără voia lor la activităţi poliţieneşti de amendare a celor fără asigurare de locuinţă

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

Numai 2213 sălăjeni şi-au încheiat poliţe de asigurare obligatorie pentru locuinţă, cu toate că au la dispoziţie mai puţin de o lună până când vor fi obligaţi s-o facă. Din 15 iulie, autorităţile locale vor fi în măsură să aplice sancţiuni celor care nu au încheiat asigurări, însă nu prea vor s-o facă. Amenda este situată între 100 şi 500 de lei.

Sălajul se află printre ultimele judeţe din ţară în ceea ce priveşte numărul de asigurări obligatorii pentru locuinţe realizate până acum, cu toate că nici la nivel naţional, lumea nu se grăbeşte să le încheie. Potrivit reprezentanţilor PAID (Pool-ului pentru Asigurări Împotriva Dezastrelor) România, numai 2.213 sălăjeni au încheiat asemenea poliţe, reprezentând un procent de 0,4 la sută din totalul de 6,35 la sută încheiat la nivel naţional.

Potrivit Legii 260 din 2008, după 15 iulie, autorităţile locale vor fi în măsură să constate ca fiind contravenţie lipsa asigurării şi să aplice sancţiuni. Sancţiunile constau în amenzi situate între 100 şi 500 de lei.

Sălajul nu se află într-o zonă de dezastre

Sălăjenii nu sunt însă îngrijoraţi, mai ales având în vedere faptul că Sălajul nu se găseşte într-o zonă a dezastrelor naturale. De aceea, li se pare inutil şi abuziv să încheie o asigurare obligatorie pentru locuinţă. „Asigurarea aceasta nu asigură protecţie decât pentru cutremur, alunecări de teren şi inundaţii. De când mă ştiu, în zona noastră nu s-a întâmplat aşa ceva, în afară de inundaţii. Eu cred că, dacă tot este obligatorie, ar fi trebuit să conţină altceva: exploziile de gaze, incendiile şi inundaţiile provocate de vecini, deoarece astea se întâmplă şi s-au mai întâmplat”, spune Mariana Pop, din Zalău.

Ionel Albu din Zalău nu vede nici el cu ochi buni obligativitatea asigurărilor. „Au mai inventat ceva ca să ne scoată banii din buzunar. Ei spun că este ca şi pentru maşină, însă cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 17 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 41 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 44 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°