Update 19.27 Mijlocașul Bănel Nicoliță a confirmat în această seară plecarea de la echipa Steaua. "Era şi timpul meu să plec! Se va lăsa cu lacrimi, pentru că eu sunt un tip sensibil. Cea mai frumoasă amintire a mea la Steaua este primul titlu. Nici nu mai ştiu câţi antrenori am schimbat", a spus Bănel Nicoliţă pentru www.sport.ro. Update 19.27 Mijlocașul Bănel Nicoliță a confirmat în această seară plecarea de la echipa Steaua. "Era şi timpul meu să plec! Se va lăsa cu lacrimi, pentru că eu sunt un tip sensibil. Cea mai frumoasă amintire a mea la Steaua este primul titlu. Nici nu mai ştiu câţi antrenori am schimbat", a spus Bănel Nicoliţă pentru www.sport.ro.
După şase ani petrecuţi la Steaua, mijlocaşul Bănel Nicoliţă (26 de ani) se pregăteşte să ia drumul Turciei, fiind dorit de Samsunspor.
Samsunspor, formaţie care a promovat în prima ligă din Turcia, este gata să plătească 700.000 de euro pentru transferul stelistului Bănel Nicoliţă, susţine Gazeta Sporturilor.
Dincolo de dorinţa fotbalistului de a evolua într-un campionat din străinătate, la foarte probabila despărţire a contribuit şi Mihai Stoica, managerul Stelei, care consideră că Nicoliţă nu mai este suficient de valoros pentru a rămâne în lotul roş-albaştrilor.
Bănel Nicoliţă a câştigat, în Ghencea, două titluri de campion al României, o Cupă a României şi o Supercupă a României.