Agenţia McCann Erickson a câştigat aseară două Grand Prix-uri şi patru medalii, două de aur şi două de bronz, la Cannes Lions 2011, cel mai important festival de comunicare din lume şi mai are şanse la alte premii în seara aceasta.
McCann Erickson a fost marea căştigătoare, aseară, la Cannes Lions, cu două Grand Prix-uri, două medalii de aur şi două medalii de bronz, pentru campania American ROM (client Kandia Dulce).
Adrian Botan, Creative Director McCann Erickson, a declarat pentru Capital că este vorba despre cea mai bună performanţă de până acum pentru o agenţie din Europa Centrală şi de Est şi crede că această campanie va mai câştiga şi alte premii la ediţia din acest an a Cannes Lions (19-25 iunie)
“Sunt doar câteva agenţii în lume care au câştigat un Grand Prix la Cannes. Vorbeam cu colegii noştri de la Londra care au mai câştigat la Cannes şi ne spuneau că îţi dai seama de impact după ceva vreme. Aceste premii reprezintă o mare realizare pentru România şi va avea un impact foarte bun pentru întreaga regiune.
În ceea ce priveşte reacţia celorlaţi competitori, Botan a declarat că aceasta a fost unanimă, este o campanie foarte bună şi merită două Grand Prix-uri.
McCann Erickson a câştigat un Grand Prix şi o medalie de aur la secţiunea Promo & Activation şi un Grand Prix şi o medalie de aur unul la secţiunea Direct Lions. Alte două medalii de bronz au fost câştigate la secţiunea PR.
Campania „American ROM”, semnată de McCann Erickson, a primit în total şapte nominalizări la Cannes Lions, în 4 secţiuni. În seara aceasta cei de la McCann Erickson vor afla dacă au câştigat şi la secţiunile Media şi Titanium and Integrated Lions.
"American ROM" a mai primit trei medalii la New York Festivals, în categoriile Marketing Effectiveness (Silver), Integrated Media (Bronze) şi PR (Bronze), dar şi două Silver Effie 2011, în categori