Petrom, cea mai mare companie românească, a devenit producător de electricitate din această lună. Centrala de la Brazi, judeţul Prahova, a început deja să livreze energie electrică în reţeaua naţională. Noua termocentrală va genera 10% din producţia de energie a ţării, având o capacitate mai mare decât a unui reactor nuclear de la Cernavodă.
La trei ani de la demararea proiectului, centrala construită de Petrom pe platforma rafinăriei de la Brazi, judeţul Prahova, a început să livreze primii MWh de electricitate în reţeaua naţională, după o investiţie totală de 530 de milioane de euro. Deocamdată centrala se află în teste şi va fi exploatată comercial din a doua parte a anului.
Puterea instalată - de 860 de MW - o depăşeşte pe cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă şi, de anul viitor, centrala de la Brazi va genera 10% din producţia de electricitate a ţării.
Acesta nu este singurul proiect de producţie a energiei electrice pe care îl dezvoltă Petrom. Compania construieşte un parc eolian în Dobrogea, la Dorobanţu, de 50 de MW, care va fi gata de asemenea în acest an. Astfel, Petrom va deveni al treilea mare producător de electricitate al ţării, după Hidroelectrica, societate care generează 30-33% din producţia ţării, şi Nuclearelectrica (18-20%).
De la petrol la regenerabile
„Acesta este primul proiect de o asemenea anvergură din România în ultimii 20 de ani", a declarat Hilmar Kroat-Reder, şeful diviziei de energie şi gaze din Petrom. Totodată, este prima termocentrală privată din ţara noastră şi cel mai mare producător de electricitate care nu se află în portofoliul statului. Restul termocentralelor sunt mai vechi de 30 de ani în proporţie de 53% şi extrem de poluante, iar costurile lor de producţie sunt din ce în ce mai mari.
Pentru operarea centralei de la Brazi sunt suficienţi doar 40 de angajaţi în total.