Orchestra Naţională Radio participă pe 23 şi 24 iunie la Festivalul Internaţional de Muzică de la Varna, ajuns anul acesta la ce-a de-a 85-a ediţie. Publicul bulgar va putea asculta astfel şi muzica clasică românească a celebrilor compozitori George Enescu, Tiberiu Brediceanu şi Theodor Rogalski.
Sub baghetele dirijorilor Iurie Florea și Tiberiu Soare, Orchestra Naţională Radio va susţine două concerte extraordinare la Sala Centrului de Congresuri şi Festivaluri din Varna, cel mai mare oraş de pe coasta Mării Negre din Bulgaria. Primul concert o va avea în prim-plan pe solista Ruxandra Donose, ce va încânta publicul cu fragmente din creaţiile unor cunoscuţi compozitori precum Bizet, Dinicu şi Brediceanu.
„Nu am cântat foarte mult in zona de S-E a Europei. Mă bucur foarte mult că am ocazia, ca într-un festival cu o tradiţie atât de bogată şi de veche, să pot să apar cu arii şi alături de orchestra noastră radio. Am simţit nevoia şi am crezut că este o idee foarte bună să aducem ceva şi din muzica noastră. Prin urmare, am ales un repertoriu clasic de operă, trei arii foarte cunoscute, foarte grele, şi alături de ele, iată, un iz românesc”, a declarat artista.
Celebrul trio, pe muzica lui Beethoven
Al doilea concert va fi mai complex, întrucât Tiberiu Soare va dirija „Dansurile Romanesti” de Theodor Rogalski şi „Simfonia a X-a” de Şostakovici, iar, la final, Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma vor fi soliştii triplului concert de Beethoven.
„Dansurile Româneşti de Theodor Rogalski sunt alese cumva şi în perspectiva Festivalului Internaţional de la Varna, unde am considerat că ar fi bine să ne prezentăm şi cu o piesă românească, creaţia unui compozitor reprezentativ pentru mijlocul secolului al XX-lea. Simfonia a X-a de Sostakovici insa, are multiple semnificaţii pentru mine şi mă bucur că am ocazia să o dirijez cu Orchestra Naţională