Euro este adesea arătat cu degetul drept principal vinovat pentru situaţia financiară disperată prin care trec acum finanţele publice ale Greciei. Acuzaţia însă nu stă foarte bine pe picioare. Acelaşi cuţit care înjunghie acum economia grecească a ajutat la cioplirea atentă a unor sisteme fiscale responsabile în majoritatea ţărilor UE, în frunte cu Germania sau Olanda. Adevăratul vinovat este întotdeauna cel care mânuieşte arma.
Pentru Grecia, creditarea ieftină în euro a funcţionat ca un drog care i-a adormit simţurile. Însă adevăraţii vinovaţi sunt politicienii care s-au împrumutat mai mult decât îşi permiteau şi bancherii care au dat banii fără să ceară garanţii suficiente iar acum au pretenţia să-i vadă pe toţi înapoi din buzunarele contribuabililor. Iar moneda unică are acum un rol stabilizator - este singura ancoră posibilă împotriva unei inflaţii care s-ar dovedi cu adevărat devastatoare.
Contrar convingerilor populare, grecii muncesc mai mult decât germanii pe salarii mai mici. Aşa se face că productivitatea relativă este mai mare în Grecia. Vârsta de pensionare este într-adevăr mai mică, însă chiar şi aşa un grec munceşte mai multe ore decât un german pe parcursul vieţii active. Aşa se face că sectorul privat elen este relativ puternic.
Pe de altă parte, sectorul public stă foarte rău la eficienţă. Încasările bugetare de 35% din PIB sunt printre cele mai mici din UE iar cheltuielile, de 50%, sunt peste medie. Ambele cifre sunt foarte proaste, pentru că UE este deja campioană la obezitatea aparatelor de stat. Diferenţa enormă dintre cele două - deficitul bugetar - a făcut ca problemele să apară mai întâi la greci.
Însă tot deficitul poate fi redus la două componente: cheltuielile exagerate pentru apărare (secrete, aprox. 5% din PIB) şi dobânzile plătite în contul datoriei publice (7% din PIB). Deci teoretic problema greciei se poate r
