Este discutia majora a momentului. Pe toate posturile de radio si tv, in toata media, se discuta cu prioritate cand va interveni falimentul Greciei, dar al Americii. Despre consecinte nu se discuta, ca nu prea stie nimeni ce ar urma.
Fara sa fii mare specialist in economie nu e greu sa-ti dai seama ca nu e posibil sa obligi 4-5 milioane de oameni care lucreaza in privat sa duca in spate 12 de milioane de asistati. Sa le dea sa manance, sa le plateasca utilitati, pensii, asistenta medicala etc. Ca nu merge la infinit smecheria cu statul social. In aceste conditii nedrepte infloreste evaziunea, plecatul in alte tari cu impozitarea mai blanda, trecerea muncii la negru sau la gri si toate celelalte pe care le cunoastem.
Are dreptate mediul privat sa procedeze asa? Bineinteles ca are. Unde scrie ca 4 milioane trebuie sa munceasca pentru 22 de milioane?
In zona euro, unele state au ridicat smecheria la nivel macro. Ce si-au zis: papam noi din imprumuturi, ca la o adica nu ne lasa tarile bogate din brate, fara sa se prabuseasca si ele odata cu noi. Aproape le-a iesit. Si grecilor si portughezilor, spaniolilor si cine mai urmeaza. Nemtii, danezii, francezii, finlandezii, si-au vazut de munca, au bugete echilibrate, dar se vad obligate de stabilitatea monedei euro sa achite facturile traiului pe veresie al popoarelor din PIIGS. Pana cand vor accepta santajul? Dupa parerea specialistilor este o chestiune de saptamani, cel mult de luni.
America consumului cu orice pret a facut aceeasi prostie. Pe langa 14,3 mii de miliarde datorie, mai are si vreo 50 mii de miliarde garantate de stat pentru programele Medicare, Medicaid sau cel de securitate socială. Adica 64,3 mii de miliarde!
Poporul american, mai pragmatic, tine, se pare, partea Congresului american si nu vrea cresterea nivelului de indatorare al statului. Asa ca, peste vreo luna si jumatate, ma
