Cine are viata de aruncat? Toti avem bucati de viata pe care, cel putin initial, le regretam. Ca sa fiu inteles, apelez la exemplul vietii in inchisoare. Fiecare om inchis isi compara viata cu aceea din libertate. Si pentru el viata curenta devine, prin asociere cu normalitatea, de aruncat. De ce ar fi altfel o viata de cuplu ratata? Alegi cu greu, la o virsta deja rumenita, apoi urmeaza caderea, deziluzia. Nu ai fi putut reusi? E tot un fel de Viata de aruncat. Sau cineva isi stabileste un obiectiv foarte inalt. Sa ajunga profesor universitar. Face tot ce se poate, munceste zi si noapte, are calitatile necesare, nu i se intimpla dintr-o perversiune reproductibila a societatii. Desi merita pe deplin, nu are toate conditiile cerute. Atunci se gindeste ca mai bine ar fi petrecut cu prietenii, s-ar fi distrat, viata lui, limitata in timp si in realizari, devine de aruncat. Fiecare din noi are viata de aruncat. Nu o arunca pentru ca o transforma, printr-un mecanism special al memoriei, intr-o materie fluida si viscos-placuta a propriului trecut. Care nu poate fi rau sau inutil. De fapt, chiar poate, pentru oamenii cu simtul realitatii. Acum, intorcindu-ma la cartea mea, titlul (nu e greu de ghicit) este o provocare. O invitatie pentru fiecare de a judeca daca are viata de aruncat, de dat la reciclat (sa nu ignoram tehnicile moderne). Noica vedea singuratatea ca o calatorie pe geamantan, intr-un tren aglomerat. Calatoria cu metroul metropolitan din Omul cu limba scoasa este tot o definitie a singuratatii? Omul cu limba scoasa am vrut sa fie o tragedie a comunicarii, a discriminarii. Personajul principal din proza este un om cu sindrom Down. Initial se chema Omul de jos (Down), dar nu tinea literar. Daca ma intrebati daca proza este despre singuratate, ei bine da, este despre singuratatea acestui om. Toti, teoretic, sintem civici, nediscriminativi, dar in sinea noastra sim