Directorii plătiţi din bani publici se laudă cu proprietăţi, conturi bancare şi salarii onorabile. Coordonatorul Direcţiei de Programe şi Servicii pentru Comunitate din Primăria Iaşi, Cosmin Coman, are cea mai încărcată declaraţie de avere.
Cosmin Coman se laudă cu 14 conturi, depozite bancare şi fonduri de investiţii, în valoare de 60.000 de lei. Alţi 372.600 de lei sunt plasamente în firmele la care este acţionar. Bugetarul deţine şase terenuri în Miroslava, Aroneanu, Tomeşti, Podu Iloaiei şi Valea Adâncă, în total 1,8 hectare. „Din 2006, m-am apucat şi de afaceri imobiliare“, a explicat Coman.
Criza pare că l-a ocolit pe directorul de la Proiecte Europene. Cu un venit în 2010 de 45.700 de lei, Coman şi-a deschis în 2009 trei conturi de 11.600 de lei, iar în 2011, două fonduri de investiţii de aproape 3.000 de lei.
„Nu am salariul mare“
Cu un salariu considerabil se poate lăuda şi Ioan Apostol, directorul Salubris. Anul trecut, acesta a avut un venit de 64.725 de lei. Apostol deţine două terenuri de 1.900 de metri pătraţi, o casă în Uricani şi un apartament în Galata, iar anul trecut şi-a cumpărat un bolid Nissan Qashqai, pentru care a contractat şi un credit de 42.000 de euro. „Este un venit bun, dar este loc şi de mai bine. Nu cred că am salariul mare, dar fiecare societate are propriul Consiliu de Administraţie şi stabileşte salariul directorului. Mi-am cumpărat o nouă maşină pentru că aveam una de zece ani“, a spus Apostol.
Salarii nesimţite la CET, societatea falimentară a Primăriei Iaşi
Şeful RATP, Maricel Ghercă, are aceeaşi avere: două apartamente şi o casă în construcţie. A câştigat 46.000 de lei.
Directorul tehnic, Mihai Chirica, declara în 2009 că deţine un teren în municipiul Iaşi şi alte două păşuni de 4.900 de metri pătraţi, precum şi un apartament şi o casă în municipiu. Cu datorii de 60.000 de euro, directorul