Foto: Cristian Marcu Sărăcia unei părţi importante din populaţia României, parte care se îngroaşă alarmant, o fi licită sau ilici­tă? Şi-or fi dobândit cetăţenii sărăcia pe căi legale? Om fi ajuns noi ultimii ca nivel de trai din Europa pe căi cinstite sau ne-am ciordit ca nişte borfaşi până şi sărăcia? Iar dacă am dobândit-o ilegal, cine se face vinovat de fă­ră­delege? Constituţia lui Băsescu, cea care face ţăndări şi ultimul re­zi­duu de stabilitate din această ţară, nu răspunde acestor întrebări. Nici în­­trebării de ce nu are poporul imuni­tate care să-l apere în faţa cârmuitorilor care îl belesc şi-l calcă în pi­cioa­re.

Constituţia lui Băsescu îi asigură imunitate doar lui Băsescu. Cons­ti­tu­ţia lui relativizează dreptul de proprietate. Nişte inamici pot fi, şi pe această cale, strânşi de gogonele. Ca­rac­­terul licit al averii trebuie demons­trat, cel al sărăciei nu. Întrebat cum se face că doar el nu răspunde în faţa le­gii şi în general nu răspunde în faţa ni­m­ănui, preşedintele a replicat senin că trebuie să existe şi un reper stabil în această ţară. Aşadar noi toţi suntem instabili, Parlamentul şi justiţia sunt în tangaj, poporul însuşi e o bar­că gonflabilă jucată de valuri şi nu poţi avea încredere în el. Doar Bă­ses­cu rămâne punctul fix din univers. Par­că şi printre pietroaiele uriaşe ale fa­ra­o­nilor care-şi ridicau piramide pâ­nă la cer se mai strecura o rază de lumină. Aici întunericul devine desăvârşit.

În balta stătută a patriei, în care doar reptilele bugetofage ale puterii se agită fără ostenire pentru a nu ră­mâ­ne vreun leuţ nepăpat, preşedintele a zvârlit de pe mal două pietroaie. Unul, cât o stâncă de moară, face praf îm­părţirea administrativ-teritorială. Dincolo de valoarea istorică a ju­de­ţelor pentru România, acest pietroi striveşte şi ultima urmă de ordine, instaurând pentru ani şi ani, mai tare ca un război, haosul