Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hăhăind, Băsescu îi atacă în absenţă pe liderii Opoziţiei

Publicat in Cotidianul, marți 21 iunie 2011 ·

Şeful statului nu mai poate suporta părerile altora. Şi mai grav: refuză să le mai audă !

Preşedintele României, Traian Băsescu, a sărit frustrat, marţi seara, la atacarea liderilor Opoziţiei, confundând înalta tribună a Administraţiei Prezidenţiale a ţării noastre cu tejghele tavernelor din porturile pe care le-a străbătut ca marinar. Iritat de lecţia politică pe care i-au administrat-o, marţi la amiază, preşedinţii Opoziţiei, şeful statului român nu a avut bărbăţia să îi înfrunte pe preşedinţii Crin Antonescu şi Victor Ponta cât timp au fost faţă în faţă, preferând să le arunce vorbe murdare în lipsă.

Redăm mai jos, mostre din limbajul unui şef de stat, garant constituţional al ţării. Personaj care pretinde pe unde apucă şi pe unde poate - mai ales prin sălile de tribunal - respect pentru sine şi pentru instituţia pe care o reprezintă.

Aşa vorbeşte Preşedintele României:

- E notabil entuziasmul incompetenţilor din toate mediile - politic, presă -, când le spui de alegeri anticipate. M-am relaxat după ce Ponta ne-a citit trăsnăile astea. În acel moment am considerat că nu am în faţă parteneri de discuţie.

- Mi-am dat seama că nu aveam în faţă doi oameni responsabili

- Propunerile USL reflectă politicianism, dezinteres pentru interesul naţional, lipsă de maturitate şi lipsa de responsabilitate

- Opoziţia a venit la aceste discuţii într-o cheie pur electorală. În afară de faptul că vor un comitet de criză. România nu e în situaţia în care să funcţioneze cu un comitet de criză. România are de stabiit echilibre fragile.

- Mă tem că noul CSM s-a îmbolnăvit repede de racilele vechiului CSM.

- Romania nu este în situaţia în care să funcţioneze cu comitete de criză. A fost la începutul lui 2009, când a trebuit să apelăm la Fond, dar România are stabilite nişte echilibre.

- Am făcut apel în discuţiile cu c

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°